Umbra timpului: Florin Piersic și melancolia inevitabilă a finalului
Într-o confesiune emoționantă, maestrul scenei românești, Florin Piersic, și-a exprimat temerile legate de trecerea timpului și posibilitatea de a mai interacționa cu publicul care l-a adorat de-a lungul unei cariere impresionante.
Declarația a fost făcută cu o sinceritate tulburătoare în cadrul unui interviu acordat lui Dan Negru, difuzat de Antena 3 în Ajunul Crăciunului. Vizibil marcat de propriile cuvinte, Piersic a insistat ca acestea să nu fie eliminate la montaj, subliniind încărcătura emoțională profundă pe care o poartă.
“Vă rog să nu tăiaţi la montaj chiar tot din ce am povestit. Ştii de ce? Nu o să-ţi placă ce îţi spun. Dar nu cred că o să mai am timp să mă întâlnesc cu dumnealor (n.r. – cu publicul). Orice om, la o anumită vârstă, se gândeşte şi ce urmează”, a mărturisit actorul, cu vocea încărcată de o melancolie reținută.
La 86 de ani, Florin Piersic poartă cu demnitate greutatea anilor și a experiențelor acumulate. Născut la Cluj, pe 27 ianuarie 1936, Piersic a devenit un simbol al teatrului și filmului românesc, captivând generații întregi cu talentul său inegalabil.
De la rolurile memorabile de pe scena Teatrului Național din București, în piese precum “Act venețian”, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Gaiţele” și multe altele, la cele peste 55 de filme la activ, Florin Piersic a construit o carieră demnă de toată admirația.
Debutul său în cinematografie, cu “Ciulinii Bărăganului” în 1957, a marcat începutul unei ascensiuni fulgurante. Au urmat roluri memorabile în “Neamul Șoimăreștilor”, “De-aș fi… Harap Alb” și seria filmelor cu Mărgelatu, unde a format un tandem artistic de excepție cu Szobi Cseh.
Cu toate acestea, timpul își pune amprenta asupra tuturor, iar Florin Piersic nu face excepție. Declarațiile sale recente adaugă o notă de tristețe și introspecție la o carieră strălucitoare, reflectând gândurile actorului despre trecerea timpului și legătura specială pe care o are cu publicul său.
Ne aflăm, poate, în fața unui final de drum, un final care, deși inevitabil, este impregnat de recunoștință pentru o viață dedicată artei și de o emoție sinceră față de publicul care l-a iubit și l-a aplaudat necondiționat.
