„Am 18 ani și sunt într-o relație de trei ani. A fost singurul bărbat din viața mea. Într-o zi a venit la mine și când am văzut ce-mi face am încremenit..”. Este cumplit ce i s-a întâmplat

Prima iubire ai vrea să fie și ultima, dar în viață lucrurile nu merg chiar așa. De asta s-a convins și o tânără care a făcut o descoperire de-a dreptul șocantă despre bărbatul căruia i-a oferit totul.

,,Mă numesc Elena, am 18 ani. Am o relaţie de 3 ani, iar acum am ajuns într-un impas, la început totul era bine, iubitul meu îşi făcea oricând timp să vorbim, chiar dacă nu ne puteam vedea.

După o perioadă, cam de 6 luni, a început să îmi găsească tot felul de motive de despărţire pentru a putea fi cu altele apoi mă căuta şi ne împăcam şi aşa era mereu.

El pleca, apoi se întorcea şi eu îl iertam. După aproximativ 2 ani de relaţie de acest fel, el a luat hotărârea să ne mutăm împreună, deşi tot timpul părinţii mei au fost împotriva lui pentru că avea momente când mă agresa verbal. Dar totuşi, în ciuda părinţilor mei, am acceptat şi el era pornit să ne căsătorim imediat ce fac 18 ani.

Totul s-a terminat brusc, după 6 luni în care am stat în aceeaşi casă, acum 3 luni, când părinţii mei au spus că îmi fac o vizită, el fiind iniţial de acord, atunci când a auzit că ei sunt pe drum, şi-a făcut bagajele şi a plecat pe motiv că nu mai suportă să stea închis la bloc. După asta, în următoarele 2 săptămâni, îmi răspundea rar, spunea mereu că este ocupat. Şi găsea tot felul de motive pentru a nu-mi răspunde.

Apoi m-am dus la el acasă, ajutată de mama lui şi a reacţionat destul de urat, spunându-mi că mai bine nu veneam. Ulterior, am găsit mesaje cu diferite fete la el în telefon şi pe reţelele de socializare şi m-am luat de una dintre acele fete, iar el a ajuns să fie foarte violent atât fizic cât şi verbal.

L-am lăsat aşa fără să vorbim o lună, timp în care am ţinut legătură cu mama lui. După această lună, el a aflat de la mama lui că am fost însărcinată şi am pierdut sarcina şi m-a căutat sub pretextul că să îi dau dovadă că a fost copilul lui, el ştiind că nu am avut niciodată legături cu alţi bărbaţi în afară de el. M-a chemat la el şi m-am dus, iar după 2 zile mi-a spus să merg acasă că nu se simte liber cu mine stând în permanență lângă el şi i-am făcut pe plac (menţionez că în aceste 2 zile am încercat să nu îl agasez şi mi-am petrecut mai mult timp cu mama lui, lăsându-i libertate, chiar dacă stăteam în casă cu el). (…)

Îl iubesc foarte mult, am văzut în el un altfel de om, faţă de cum vrea să pară, chiar dacă este foarte autoritar, am pus atitudinea lui pe seama experienţelor din copilărie, a fost părăsit de tată de la o vârstă foarte mică şi am încercat mereu să îi fiu aproape ca nu cumva să se simtă părăsit şi de mine. Nu ştiu cum şi ce să fac în acest moment”, a scris femeia specialistului de la Libertatea.