Meteorologii anunță o vreme groaznică chiar la ora meciului România vs Olanda: Inclusiv în București vin furtuni puternice
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare a vremii, începând de marți, chiar în ziua meciului dintre România și Olanda, de la Euro 2024.
Începând de la amiază, în cea mai mare parte a țării vremea se va răci și vom avea parte de furtuni, vijelii, descărcări electrice și grindină.
Vestea este una deosebit de proastă, asta pentru că, așa cum ne-am obișnuit deja, românii ar dori să urmărească împreună meciul echipei naționale, însă planurile le-ar putea fi date peste cap de furtunile violente.
”Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat, cu precădere din orele amiezii, în cea mai mare parte a țării. În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de
timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse, ziua în nord-vest, unde și nebulozitatea va persista, iar seara și noaptea, temporar, în sud-est.
Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală și sudul Moldovei, unde se vo înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, dar în celelalte regiuni valorile termice vor marca o scădere semnificativă față de intervalul anterior.
Temperaturile maxime se vor situa între 21…22 de grade în Dealurile de Vest și în jurul a 37 de grade în Câmpia Română, iar minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.”, arată prognoza ANM.