Corina Caciuc A Născut Al Doilea Copil. Iubita Lui Laurențiu Reghecampf A Făcut Publică Prima Imagine. Ce Mesaj A Transmis Anamaria Prodan

Laurențiu Reghecampf a devenit tată a patra oară. Iubita lui, Corina Caciuc, a născut cel de-al doilea copil al cuplului.

Corina Caciuc a născut un băiețel perfect sănătos și a dat chiar ea vestea pe pagina sa de Instagram, unde a publicat și prima imagine cu bebelușul, evitând însă să-i arate chipul.

„Iubirea mea pentru tine este dincolo de cuvinte’, a scris Corina Caciuc alături de fotografia în care apare alături de fiul ei nou-născut. Însă, de data aceasta nu se știe care este numele celui de al patrulea băiat al antrenorului. Însă, toată lumea a fost surprinsă pentru că antrenorul nu a avut până acum nicio reacție, având în vedere că la nașterea lui Liam, el a făcut publică prima imagine cu chipul copilului și i-a dezvăluit și numele.

Corina Caciuc a postat atunci o fotografie cu un tort, cu mesajul. „La mulți ani, dragostea mea! 1+1=4. La mulți ani celui mai important om din viața mea. Tu ești și vei fi eroul meu’.

Acesta este cel de-al doilea copil al cuplului. Iubita antrenorului l-a născut pe Liam în luna mai 2022. Reghecampf mai are și doi băieți din căsniciile anterioare, pe Luca din primul mariaj, cel cu Mariana Pfeiffer, pe Laurențiu Regehecampf Jr. din căsnicia cu Anamaria Prodan.

Cum a preacționat Anamaria Prodan după ce a aflat că Reghecampf a devenit iar tată

Anamaria Prodan a făcut primele declarații după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tătic și nu a ezitat să-i transmită un mesaj fostului soț prin care l-a „înțepat’ fin, urându-i să nu-și părăsească și această familie.

Aceasta a precizat că pe ea nu o interesează câți copii sau cu cine are copii fostul ei soț. „Ne ajutăm, ne susținem și ne bucurăm unul de celălalt! De asta am rugat presa să nu ne mai implice în ce face Reghecampf. Nu ne interesează eșecurile lui pe plan profesional, nu ne interesează ce face, câți copii face, cu cine și când. Să-l ajute Dumnezeu, ca pe oricine, de altfel, să înțeleagă ce însemnă familie și copil și la bătrânețe, să îi crească, să îi educe și să nu îi părăsească și pe aceștia. În rest, nu ne interesează absolut nimic despre acest om, nu îi purtăm ranchiună, pur și simplu ne este super indiferent’, a precizat Anamaria Prodan pentru Actualitatea.net.

De altfel, impresara a precizat că ea este foarte fericit acum lângă partenerul ei, Ronald.

„Eu și Ronald nu avem treabă cu nimic. Ne trăim povestea frumos departe de toate bârfele și discuțiile tuturor. Cine se bucură pentru noi se bucură, cine nu, nu ne interesează. Muncim împreună, ne bucurăm alături de copii, de realizările noastre și ale lor! Suntem o familie de vis. O familie de campioni. Stăm cu capul sus, suntem demni si mândri. Suntem, cred eu, exemple naționale și internaționale. Nu ne râde nimeni și facem cum am zis, performanță zi de zi! Gândim și țintim numai sus, lumea noastră este exact lumea care contează! Ce este pe lângă noi nu este treaba noastră. Suntem unici amândoi. Copiii familiei noastre sunt la fel’, a mai spus Anamaria Prodan.

Laurențiu Reghecampf formează un cuplu cu Corina Caciuc de mai bine de trei ani, iar povestea lor de dragoste a început când antrenorul era căsătorit cu Anamaria Prodan. Reghe a divorțat de impresară pentru a fi împreună cu Corina.