Catinca Roman Tună Și Fulgeră! Petre Roman A Supărat-O Cu Adevărat: „Eu Cred Că…”

Au trecut câteva zile de când Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum. Moartea acesteia le-a afectat pe Oana și pe Catinca Roman, care au stat în permanență lângă trupul mamei lor atât la priveghi, cât și la înmormântare.

Totul a fost pus la punct și stabilit astfel încât ultimul drum al Mioarei Roman să fie lipsit de evenimente. Aceasta a dezvăluit că se aștepta ca la înmormântare să ia parte anumite persoane, care nu și-au făcut însă simțită prezența.

Petre Roman a supărat-o cu adevărat: „Eu cred că…”

Ceea ce a deranjat-o însă cu adevărat pe sora Oanei Roman a fost vizita extrem de scurtă, la căpătâiul fostei soții, a lui Petre Roman. Catinca Roman spune că fostul politician nu a stat mai mult de 5 minute la priveghi și a lipsit de la înmormântare.

„Nu era niciun tătic acolo, puteau fi trei tătici la înmormântare. Unul a fost cinci minute, lumea zice că a stat 10. A stat extraordinar de puțin. Din punctul meu de vedere, mai bine nu vii. O vizită scurtă, fără nicio conotație. Eu nu am simțit… Poate pentru Oana a fost important, a contat, însă nu a fost nimic pentru mine. Nu e vorba numai de domnul Roman.(…)

Eu cred că în situații de genul se poate și mai mult. Mie mi-a scris primul iubit din liceu, cu care n-am vorbit de 40 de ani. Nu înțeleg de ce să nu suni, când o poți face”, a spus Catinca Roman la Exclusiv VIP, potrivit spectacola.ro.

Mioara și Petre Roman s-au căsătorit în anul 1974

Mioara și Petre Roman s-au căsătorit în anul 1974 și au format un cuplu până în anul 2007, atunci când au luat-o pe drumuri separate. La scurt timp după ce au divorțat, Petre Roman s-a afișat public cu Silvia Chifiriuc, o solistă care avea să îi devină soție doi ani mai târziu și alături de care trăiește și în prezent. Prin urmare, multă lume a considerat că acesta a fost cu adevărat motivul care a pus punct mariajului de peste trei decenii.Potrivit informațiilor din presă, Mioara și Petre Roman nu și-au mai vorbit niciodată după ce au luat-o pe drumuri separate.