Se Va RIDICA Un Om Ce Va Opri Decăderea României Şi Va Transforma Ţara Într-Una Dintre Cele Mai Puternice State De Pe Glob”

Profetul indian Gupta Swami a prezis că din zona Bucovinei va fi cea mai puternică personalitate politică a mileniului, care va fi mântuitorul omenirii, potrivit adevarul.ro.

Gupta Swami este recunoscut în lume ca prezicător şi clarvăzător.

Există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârşitul soţilor Ceauşescu, indianul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul României, unde se afla în vizită.

Profetul indian a mai spus că sub conducerea bucovineanului, România va avea cea mai mare înflorire economică.

Acesta a mai explicat că România va avea un rol foarte important în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea şi ultimul război mondial.

Gupta Swami a prezis că după terminarea acestui război,

România şi India vor deveni unele dintre cele mai importate state la nivel mondial, însă cei mai importanţi poli ai dezvoltării vor fi ţări precum Franţa, Rusia, Grecia sau Japonia.