Cel de-al zecelea sezon al emisiunii culinare MasterChef România a ajuns la final, aducând în fața telespectatorilor un ultim episod marcat de tensiune și preparate de înaltă clasă. După luni de competiție, trofeul ediției 2025 a fost adjudecat în urma unor dueluri culinare strânse desfășurate între cei trei finaliști.
Cosmina Boboc este marea câștigătoare a competiției, plecând acasă cu trofeul MasterChef 2025 și cu premiul în valoare de 75.000 de euro.
În vârstă de 32 de ani, originară din Iași și stabilită de un deceniu în Cluj, Cosmina Boboc a renunțat la cariera în domeniul IT pentru a se dedica antreprenoriatului gastronomic. Această schimbare profesională curajoasă a culminat cu câștigarea celui mai râvnit titlu culinar din România, după un parcurs dificil și decizii luate sub presiune maximă.
Imediat după anunțarea verdictului, învingătoarea a declarat: „Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge până în final. Vă mulțumesc tuturor care ați făcut posibilă această schimbare a vieții mele”.
Ultimul act al competiției i-a pus pe concurenți în fața a trei probe decisive: un antreu reprezentativ pentru identitatea lor culinară, un fel principal gătit în doar 80 de minute sub privirile foștilor colegi și, proba finală, un desert complex. Cosmina Boboc s-a duelat pentru trofeu cu Ștefan Machiță și Florentin Drăgoiu, reușind să impresioneze jurații cu un desert rafinat și echilibrat.
Câștigătoarea a descris experiența cu multă emoție: „Ce am trăit aici, nu cred că voi mai trăi în viitorul apropiat. Nici nu știu ce sentimente am în momentul ăsta, pentru că încă nu conștientizez faptul că eu sunt MasterChef 2025. Sunt foarte emoționată! Simt că aș fi vrut să fie și părinții mei aici cu mine, dar, din păcate, nu s-a putut – asta mi-ar fi completat această bucurie”.
Aceasta a adăugat, referitor la impactul competiției: „Nu mă bucur neapărat că am câștigat banii aceștia, ci că am luat titlul de MasterChef, care înseamnă enorm pentru mine. Celor de acasă le recomand din suflet să se înscrie, să treacă prin tot ceea ce am trecut noi, pentru că e o experiență care într-adevăr îți schimbă viața”.
Podiumul a fost completat de Ștefan Machiță, în vârstă de 29 de ani, care a ocupat locul al doilea, remarcându-se la proba a doua cu un preparat din scorpie de mare și piure de morcov. Pe locul al treilea s-a clasat Florentin Drăgoiu.
„Mulțumesc întregii echipe PRO TV, care m-a ajutat. Sunt puternic recunoscător pentru tot ce am trăit aici. Cel mai bun să câștige”, a transmis Florentin Drăgoiu la finalul parcursului său.
Pe lângă marele trofeu, a fost acordat și premiul de popularitate, în valoare de 10.000 de euro. Acesta a revenit lui Horia Petrovanu, în urma voturilor telespectatorilor, notează noutati.info.
Anunțul a fost făcut de prezentatoarea emisiunii, Gina Pistol: „Ați decis ca premiul de popularitate MasterChef 2025 să meargă la Horia Petrovanu. Felicitări”. Vizibil surprins, Horia Petrovanu a reacționat: „Vă mulțumesc din suflet pentru voturile astea. Nu mă așteptam. Haideți să trăim frumusețea vieții în simplitatea ei”.
Cei trei jurați au trasat concluziile unei ediții memorabile. Chef Sorin Bontea a subliniat evoluția participanților: „Sezonul 10 a venit cu multe provocări. Nu doar pentru concurenți, ci și pentru noi. Mulți dintre cei care au câștigat sunt astăzi mai departe decât și-au imaginat vreodată. Conduc restaurante, creează meniuri”.
La rândul său, Chef Florin Dumitrescu a punctat esența show-ului: „Este despre cum transformăm într-un timp foarte scurt oameni pasionați în profesioniști”, în timp ce Chef Cătălin Scărlătescu a reamintit criteriul suprem al competiției: „La MasterChef contează un singur lucru: mâncarea, nu meseria ta, nu mediul din care vii. Nu povestea ta”.