Ce a decis Gigi Becali să facă imediat după operația la cervicală. A ignorat sfatul medicului: „Eu am zis, m-a operat, am zis că nu stau în spital, eu plec acasă”

Gigi Becali a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul coloanei cervicale, operația fiind realizată de neurochirurgul Ștefan Mindea. Deși procedura a decurs fără probleme, finanțatorul FCSB a decis să părăsească unitatea medicală imediat după ce și-a revenit din anestezie, ignorând recomandarea medicului de a rămâne sub supraveghere peste noapte.

La scurt timp după externare, omul de afaceri a intrat în direct la postul de televiziune România TV pentru a oferi detalii despre starea sa de sănătate. Acesta a explicat istoricul afecțiunii sale:

„Să vă fac un mic istoric, am hernia cervicală de 50 de ani și am dus-o cu tot felul de terapii. Acum, am zis, e prea obositoare și am zis, am făcut un RMN, am trimis la cel mai mare chirurg, am trimis și la Mindea”.

Becali a motivat alegerea medicului Ștefan Mindea prin prisma credinței și a sacrificiului făcut de acesta pentru a reveni în țară, renunțând la cariera din Statele Unite:

„A venit acum 10 ani în România și a implementat în România o clinică de neurochirurgie și acum 10 ani a zis că nu e de operat. Eu am zis așa, din credință, la mine este altceva, eu trebuie să fac din credință. Ce alegi, pe cel mai mare sau pe unul care a plecat, a lăsat totul în America și a venit în România? 7 copii are și operează și nu are nevoie de publicitate. Am zis că din credință mă voi opera. A venit, a făcut-o, a zis că e recomandabil să stau o noapte acolo. Eu am zis, m-a operat, am zis că nu stau în spital, eu plec acasă”, a precizat Gigi Becali.

Latifundiarul a precizat că principalul motiv pentru care a refuzat internarea a fost dorința de a-și proteja familia și apropiații de griji suplimentare, preferând să le demonstreze rapid, prin apariția televizată, că se simte bine.

„Mi-a explicat ce mi-a pus acolo, nu înțeleg, cum să pui 3 cm de ceva, o proteză în cervicală, fără să cadă o picătură de sânge pentru că nu taie. Familia mea își face griji, prietenii mei își fac griji și am zis că mă voi arăta la România TV să vadă oamenii faptic că nu mai am nimic. Dacă stăteam în spital, se îngrijora nevasta mea, că eu nu mă plâng niciodată. Acum sunt răgușit că mi-a băgat un tub în trahee. Asta este totul ce s-a întâmplat cu operația la cervicală”, a adăugat acesta.

Referitor la riscurile plecării premature din spital, Becali a pus totul pe seama încrederii în divinitate, menționând că a fost însoțit de călugări:

„E adevărat că este riscant să pleci acasă, dar voi gândiți mai mult lumește, și eu gândesc lumește, pentru că m-a acaparat lumea, m-a prins în lanțuri, dar am zis să mă ridic duhovnicește, să fiu mai aproape de Domnul, când te lași în mâinile Domnului nu-ți mai e frică de nimic. Am luat 4 frați cu mine, călugării mei, și am plecat în lupta asta. Cu ocazia asta eu am spus că așa mă simt eu bine cu frații mei, eu am frați mulți, am frați adevărați”, a mai spus Becali, la România TV.

În ceea ce privește recuperarea post-operatorie, patronul FCSB a menționat că a refuzat tratamentul cu antibiotice prescris de medic, optând pentru remedii naturale, fiind convins că medicamentele i-ar putea afecta organismul.

„Mi-a zis că să iau 5 zile antibiotic, am zis că nu iau. Nu iau eu antibiotic că nu e bun pentru organism, pentru trup. Iau eu altceva natural. A zis că mâine pot să joc fotbal. Da bine, cu grijă. De odihnit trebuie să te odihnești, dar nu am niciun fel de restricție. Medicina a avansat, America e cu 20 de ani înaintea Europei”.

Înainte de intervenție, Gigi Becali s-a pregătit spiritual prin rugăciune și împărtășanie, subliniind că tehnologia modernă și credința i-au eliminat orice teamă:

„Eu m-am rugat, m-am împărtășit și după aceea m-am dus la operație, că nu se știe. Tehnologia folosită este cea americană. America e mult mai avansată. Eu nu sunt genul de om care să-mi fie frică, mie mi-e frică de Hristos, dar îl iubesc atât de mult pe Hristos încât nu mi-e frică. Am zis că din credință aici mă voi opera”, a încheiat Gigi Becali.

Lasă un comentariu