EXCLUSIV Ileana Stana Ionescu S-A Baricadat În Casă. Ce Se Întâmplă Cu Artista, Soțul Ei Rupe Tăcerea

Ileana Stana Ionescu (85 de ani), marea noastră actriţă, care s-a retras de ani buni de pe scenă, s-a închis în casă, de frica virusului ucigaș.

Soțul ei, Andrei Ionescu, ne-a oferit un interviu, în exclusivitate, pentru Playtech, în care ne-a vorbit despre viața grea, la vreme de pandemie:

”De când cu povestea asta, aproape că ne-am izolat. Încercăm să ne protejăm cât mai bine, fiindcă e clar că e nu lucru de şagă cu virusul ăsta”.

”Soţia mea nu a pierdut niciun fel de drepturi băneşti sau vreo pensie specială, obţinută pe durata în care a fost în Parlament, pentru că nu a cerut”
Îndrăgita actriţă, care va împlinit în toamnă 85 de ani, a fost, pe durata în care şi-a îndeplinit îndatoririle de parlamentar, şi secretar al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, şi membru al grupului parlamentar de prietenie cu Italia. Dar nu a primit vreo pensie specială.

”Vă pot confirma că soţia mea nu a pierdut niciun fel de drepturi băneşti sau vreo pensie specială, obţinută pe durata în care a fost în parlament. Chiar am discutat cu ea pe tema asta şi mi-a zis că, la finele mandatului ei, cu mulţi ani în urmă, a refuzat să semenze nu ştiu ce cerere specială ce trebuia făcută în acest sens. Ca atare, acum nu a avut nimic de pierdut!”, ne-a declarat Andrei Ionescu, soţul Ilenei Stana Ionescu, în exclusivitate pentru Playtech.

Despre starea de sănătate a actriței: ”E mai bine ca ea să rămână într-un anume fel în conştiinţa iubitorului de film sau de teatru românesc”.
El a confirmat că starea de sănătate a soţiei sale se menţine constantă, dar că nu-i mai permite iubitei noastre actriţe să poarte dialoguri cu presa:

”Preferăm să interacţionăm cât mai rar cu putinţă, chiar şi telefonic. Nu o facem din rea-voinţă, dar bătrâneţea nu-şi oferă întotdeauna cele mai bune arme de apărare. Ca atare, e mai bine ca ea să rămână într-un anume fel în conştiinţa iubitorului de film sau de teatru românesc!”, a mai adăugat Andrei Ionescu. Ei sunt împreună de peste şase decenii şi, potrivit unor interviuri mai vechi d-ale artistei, Ileana Stana Ionescu ar fi făcut pasul decisiv, ca relaţia lor să fie oficializată.