Alertă la nivel naţional. Posibil atac cibernetic din afara ţării

Compania Electrica a anunțat că este supusă unui atac cibernetic şi că specialiştii colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului. Toți clienții trebuie să afle asta.

Grupul Electrica a precizat că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului. De asemenea, societatea le recomandă consumatorilor să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să nu furnizeze date personale prin canale nesecurizate.

”Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic. Echipele de specialişti colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului şi limitarea impactului acestuia. Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului, iar eventualele disfuncţionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, a anunțat compania, fără să precizeze sursa atacului.

La ora actuală, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare: ”Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate, şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”.

Și Ministerul Energiei a făcut câteva precizări legate de acest atac cibernetic: „Din primele cercetări rezultă că a fost vorba despre un atac de tip ransomware. Echipamentele de rețea au fost ridicate și nu sunt afectate. Echipe specializate de forensic au preluat artefactele digitale rezultate în urma atacului pentru a determina sursa acestuia. Autoritățile colaborează îndeaproape cu autoritățile publice cu atribuții în domeniul securității cibernetice pentru identificarea și contracararea atacului”.